produs

ANCORE DE SUTURĂ

Una dintre cele mai frecvente leziuni în rândul sportivilor este desprinderea parțială sau completă a ligamentelor, tendoanelor și/sau a altor țesuturi moi de oasele asociate. Aceste leziuni apar ca urmare a solicitărilor excesive aplicate acestor țesuturi moi. În cazurile severe de desprindere a acestor țesuturi moi, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a reatașa aceste țesuturi moi la oasele asociate. În prezent, sunt disponibile numeroase dispozitive de fixare pentru a fixa aceste țesuturi moi la oase.

Exemplele includ capse, șuruburi, ancore de sutură și pioneze.

Fixarea cu ancore de sutură este una dintre cele mai importante inovații în chirurgia artroscopică. Se pare că ancora de sutură originală a fost dezvoltată în urmă cu peste trei decenii. Există mențiuni despre ancore de sutură fabricate din in, cânepă și păr de către Sushruta, chirurgul plastician indian din vechime (c. 380-c. 450 d.Hr.). De atunci, ancorele de sutură au suferit o varietate de modificări în ceea ce privește designul, materialul utilizat, dimensiunea etc. Ancorele de sutură sunt acum din ce în ce mai utilizate în repararea chirurgicală a rupturilor complete ale manșetei rotatorilor, deoarece ajută la fixarea eficientă a țesuturilor moi la os. Beneficiile potențiale includ reducerea deteriorării osoase.

Un capăt al suturii este legat de țesutul moale, iar celălalt capăt de dispozitivul care ancorează sutura de os.

Ancorele de sutură sunt alcătuite din:

1. Ancora – structuri conice asemănătoare șuruburilor, care se introduc în os și sunt realizate din metal sau material biodegradabil.

2. Inelul de fixare – Aceasta este o buclă din ancoră care leagă ancora de sutură.

3. Sutura – Acesta este un material biodegradabil sau neabsorbabil care se atașează de ancoră prin orificiul ancorei.

Ancorele de sutură sunt disponibile în diverse modele, dimensiuni, configurații și materiale utilizate. Două tipuri principale de ancore de sutură sunt:

1. Suturi bio-absorbabile

În general, se utilizează în multe dintre țesuturile interne ale corpului. Aceste suturi se descompun în țesut în zece zile până la patru săptămâni. Acestea sunt utilizate în cazurile în care rana se vindecă rapid și, prin urmare, nu este nevoie de prezența unui corp străin în interiorul corpului. Ancorele de sutură absorbabile sunt dispozitivele de fixare preferate, deoarece au cele mai mici șanse de a provoca complicații postoperatorii.

Ancorele de sutură biodegradabile sunt acum din ce în ce mai utilizate pentru diverse proceduri în medicina sportivă.

2. Suturi neabsorbabile

Există puține cazuri în care suturile neabsorbabile sunt mai potrivite. Aceste tipuri de suturi nu sunt metabolizate de organism. În cazuri precum inima și vasele de sânge, care necesită mai mult timp pentru vindecare, utilizarea suturilor neabsorbabile este adecvată. Cu toate acestea, în intervențiile chirurgicale la umăr, de cele mai multe ori sunt preferate ancorele de sutură absorbabile, deoarece cele neabsorbabile pot provoca un efect de răzuitor de nucă de cocos în cazul dislocării implantului, ceea ce poate duce la modificări artritice grave din cauza efectului de răzuire asupra osului. Ancorele de sutură de tip metalic și plastic sunt de acest tip.

Ancorele de sutură au devenit un instrument neprețuit pentru chirurgii ortopezi.